Poze cu Lady Gaga nemachiata

Colega mea, Oana, spunea in acest post urmatoarele:

- Mă enervează că nu-i văd nici o apariție omenească în poze, ziare etc
- Cum o arăta nemachiată și simplă!?

Are dreptate partial. Insa ca orice vedeta nu poate scapa mereu ca obiectul camerei foto. Iata mai jos cateva fotografii cu Lady Gaga fara niciun fel de machiaj sau folosind un machiaj decent.

Continue reading

Între Patricia Field și Lady Gaga

Discutam la un moment dat, cu Mihai, colegul meu în acest proiect online. Eu mi-s cu Patricia Field, el e cu Lady Gaga. La o adică, amândouă sunt mișto. Amândouă rezistă în timp. Amândouă contra a ceea ce e obișnuit, direct nonconformist.

Care-i, până la urmă, mai trendy azi!?

Mihai mi-a replicat că Sex and the City (Patricia Field fiind cea care s-a ocupat de vestimentația celor 4 protagoniste) s-a răsuflat puțintel, pe când Lady Gaga mereu vine cu ceva surprinzător.

De acord cu opinia lui, totuși nu renunț nici la a mea :-)

Plecând de la dilema asta, e S.A.C răsuflat astăzi sau e Gaga prea futuristă & vizionară, deduc următoarea: gustul nu se discută. E discutabil, în general, ce e răsuflat au ba, în funcție de fiecare om.

Patricia Field pro:

- Ca stilist în domeniul TV și designer vestimentar, e mereu pe fază într- industrie care te zboară cât ai clipi, dacă n-ai sânge de așa ceva. Vârsta ei nici că ar conta, ai crede că e tânără. Tot ce vezi la ea, creațiile ei și imaginația, răsuflă aer tânăr, mereu pe loc în sensul pozitiv.

- Folosește fashion-ul pe post de masaj terapeutic al minții (părerea mea)

- Că stilul ei mă motivează în comunicarea non-verbală și supralicitează limitele unei femei în materie de exprimare vestimentară

- E vizionară, ia fiecare lucru însuși ca pe un ansamblu, dincolo de conservatorismul propriu

- N-are treabă cu ce zice lumea și rezistă în timp, mai ceva ca un parfum și mereu nemuritoare, ca prezervativul

- Nu-i pasă ,,ce e la modă azi,, , nu urmează un curs anume. Pe principiul că-i frumos ce-mi place mie. La modă e ce-i se pare plin de viață sau ce simte în acel moment. Toate astea, ambalate într-un stil propriu și unic, debordant. Cu vino-ncoa. Călare pe situație.

- Patricia Field nu înseamnă numai S.A.T.C. înseamnă să rămâi tu însăți dar să nu calci în străchini. Înseamnă curaj, tv și entertainment (Miami Rhapsody, The Substitute, Dear Diary, The Devil Wears Prada, Confessions of a Shopaholic). Prin străchini înțeleg tot ceea ce mi se pare mie urât, nașpet, de piți, demodat, prea-prea etc. Înseamnă că trăiește numai modă, o papă pe pâine până la a o respira.

- Accesoriile ei pt Candie’s shoes (care ține de Rocawear). Fac cu ochii ca girofarul, numai când le văd. Și jur că, de aș avea mulți bani, m-aș îmbrăca și în stil Field. Aș fi taman în culmea fericirii, cocoțată pe niște Louboutin cu atitudine Field. Și cu o enciclopedie la purtător.

- Să mai zic de sticlele Diet Coke (2008) , rezultat al colaborării dintre ea și Coca-Cola, sticle la care a realizat design inspirat de outfiturile ei pentru America Ferrera (serialul Betty cea urâtă)?!

- Face ceva pe tot ce înseamnă critică. Și înțeleg asta doar utitându-mă inclusiv la costumele ei pt Halloween 2010.

Patricia Field contra:

- Nu debordează de frumusețe, e cam bătrâioară. Și la statutul și banii ei, nimic nu-i imposibil.

- Vestimentația ei NU pare mai mereu în concordanță cu vârsta corpului, chipului. Culmea :-)

- De ce colaborează mai mult in domeniul televiziunii!?

- Poate nu e femeia care a fost menită să fie

- Lipsa unor boutique-uri Patricia Field în afara New-York-ului

- Lipsa de pe catwalk, inclusiv de la săptămânile modei din marile orașe

- Pare că ar concura insesizabil cu Viviene Westwood

- Uitați-vă la părul ei!

Lady Gaga pro:

- Cum zice Mihai, mereu vine cu ceva nou, e imprevizibilă și direct șocantă

- Tinerețea și îndrăzneala erotico-lingvistă

- Nu se teme să șocheze, nici ea nu are treabă cu ce zice lumea. Fuck all around.

- Ciudată de mică, după cum singură spune în interviuri, a căutat mereu să fie în centrul atenției

- Apare , în general, și în ipostaze semi-nud – deci o doare și pe eas în cot de restul lumii, pe principiul că ce e șocant, imediat atrage nu numai remarcile, ci și publicitatea

- Îmi lasă mie senzația că muzica ei vindecă și poartă sufletul pe limite extra-exhaustive

- Chiar are fata talent la muzică, dincolo de toate strategiile de marketing si publicitate.

Lady Gaga contra:

- Mă enervează că nu-i văd nici o apariție omenească în poze, ziare etc

- Cum o arăta nemachiată și simplă!?

- Că nu s-a dus la Juilliard (aici părinții au avut rolul cel mai important)

- Că nu știu sigur dacă e chiar talentul ei, sau tot ceea ce face și cum șochează, de iese longeviv în față

- Că puțină lume îi știe adevăratul nume, Stefani Joanne Angelina Germanotta

- Totul pare planificat la ea, inclusiv limitele insesizabile ale spațiului personal

- Mă enervează măștile alea grotești, o îmbătrânesc de-a dreptul, o urâțesc!

- Că nu știu nimic de vreo idilă, poveste de dragoste , ceva (nu vorbim de melodii, ci de ceva palpabil, dincolo de vedetă, e om și oamenii au gustul curiozității legat de alți oameni)

Și, dacă mai stau mult să mă gândesc, îmi ies alte o mie și una de puncte pro și contra. Nu, domnule, eu mă simt Sex and the City, alții se simt Lady Gaga.

Îmi reciclez gusturile când oi mai îmbătrâni, tot ce-i posibil, nu și azi, deoarece până și timpul ar deveni discutabil în condițiile schimbării mutante a tot ceea ce înseamnă cuvântul -trendy-. Fiecare cu gustul lui :-)

Oana Nicolița

Pierderea cuiva drag

Pierderea cuiva drag este Golgota fiecăruia dintre noi. Este cel mai negru punct și cel mai urât coșmar. Abia atunci înveți să alegi uitare/iertarea/valorizarea. Sau te afunzi într-un drum fără capăt. fiecare își alege un alt drum, așa cum știe mai bine. Toate chestiile importante de pînă atunci devin apă chioară. Prezentul devine infern.

Aud deseori în stânga și dreapta mea (de la prietene, cunoștințe, colege, partenere de conversație pe forumuri sau blog etc) despre drame personale, pierderi tragice personale sau ale partenerilor, îndoieli și neputință, clacare și resemnare, ori –pur și simplu- mers mai departe. Am trecut prin asta, în mod indirect dar repetat și, oricum ai da-o, suferința poate da adevărate lecții de comunicare. Ea nu caută, ea alege direct. Îmi reamintesc cât au suferit cei dragi mie, îmi reamintesc neputința și urletele mele dinlăuntru.

Nu există să uiți, nu întotdeauna. Nu uiți, poate arunci în timp, într-un colț al minții. Nu merge întotdeauna faza cu timpul, că vindecă. La mine a mers când mi-am pierdut bunicile, dar probabil e o amăgire căci, dacă stau bine să mă gândesc, mă umflă și acum plânsul când dau de dor și de raftul cu amintiri din dulapul minții. La cei foarte dragi mie nu a mers. Poate doar a șchiopătat, o idee, pe calea timpului ireversibil.

Mă întreba ieri o amică, ,,Ce mă fac, Oana!?”. M-a lovit frontal, mi-am reamintit durerea celor dragi, conștiința încărcată (nu știam cum să fac să fie mai bine, ce aș putea să fac, să fiu pur și simplu, acolo, mereu).

Nu există un răspuns și o acțiune standard, cred eu. Am început, evident, să o încurajez din tot sufletul meu (și chiar credeam, cred, ce i-am spus!). Dar, oprindu-mă o clipă, constat amar că totul era vorbărie goală în acel moment. Nu ai cum, pur și simplu nu ai cum să faci pe cineva să treacă peste, eventual să-l faci să se simtă o idee mai bine. Dar ai cum să-l faci să se descarce, lăsând calea să-și spună tot oful, toată implicarea emoțională și jalea de necuprins. Ai cum să-i dai importanță și curaj, prin plângere și acceptare. Nu poți anticipa nimic, dar poți caăuta adaptarea. Cuvintele pot face mult bine. Dar tot cuvintele lasă cele mai mari urme, căci reamintesc întruna durerea. Tăcerea, nici ea nu e mai prejos. Poate limita o durere sau o poate amplifica. Tăcerea e totul în marile momente.

Atunci când ești persoană direct/indirect implicată în durere (prin pierderea cuiva propriu drag sau prin pierderea cuiva drag pentru altcineva foarte drag ție), nu poți găsi un model de comunicare eficient pentru durerea ta sau pentru durerea lui/ei. Desfășurarea de forțe exterioare devine punct de căpătâi în urlete. Poți doar să te desfășori, să apelezi la cineva, face to face sau pe net, poți să stai alături de ceilalți dragi. Să te desfășori, să-l lași/s-o lași să se desfășoare, să-ți alegi/să-și aleagă tăcerea și ușile închise, tu doar fiind acolo. Simplu și, paradoxal prin acțiune, îți este și ție extrem de greu. Tu, ca persoană indirect legată, suferi în tăcere, de suferința și durerea lui/ei. Înveți că sufletul și mintea, ca două lucruri distincte, nu mai coexistă împreună în astfel de situații. Înveți că ești total neputincios, poați doar să fii și atât.

Dragostea face enorm de mult bine, dar tot dragostea poate doborî. Înveți că problema lui/ei nu poate deveni a ta, oricât ți-ai dori să găsești o cale. Înveți amar cât de greu e doar să fii lângă cineva. Nu e vorba de sacrificarea propriului timp, ci de durerea de a ști durerea lui, de a ști și că vei trece și tu, la un moment dat, prin asta. În acest caz, uitarea nu mai devine victima trecutului, ci o cale de mijloc printre durerea și negativismul asociate acceptării realității, asociate unei resemnări fără seamăn. Mângâierea și îmbrățișarea, ca arme prezente, devin uneori, cel mai bun aliat. Alteori, contra timpului.

Din păcate, de cele mai multe ori, persoana direct implicată simte nevoia singurătății.La dureri nu e ca și la marile bucurii, durerile ți le ții pentru și cu tine, cum spuneau amrii filosofi. Aici, ușile închise nasc un spațiu propriu care vindecă numai speculativ. Aici nu există ferestre deschise. Aici chiar e sfârșitul lumii, până te vei trezi într-o zi și te vei simți mai liniștită. Numai tu ai răspunsul lor în timp și calea de a le parcurge în propriul fel. Devii mai atașată de trecut și de toate amintirile, mai puțin implicată în viitor. Aici ar putea surveni rolul nostru, al celor din jur. Dar asta doar dacă tu ești pregătită să ne lași, să îi lași pe cei din jur lângă tine.

Da, știu, este al dracului de greu. Simți că tot rostul de ți-l știai nu mai e al tău și, mai presus de orice, nu știi cum să mergi mai departe fără acea persoană. Nu că nu ți-ai fi pus problema ci, pur și simplu, nu știi. Senzația durerii animă senzația inimii că bate fără rost în acel moment. Toată lumea din jur ți se pare că te tratează ca pe un clișeu. Întoarcerea la propriul timp și fuga de prezent dă naștere la scenarii ireale, dar și la revelarea unui curaj/unei puteri nebănuite în suflet. Nici nu știai că poți fii atât de puternică, de curajoasă. Clișeul “ nu ești singură“ dintr-odată nu mai pare atât de gol. Realizezi în propria manieră cum bagajul emoțional ți se duce de-a valma, cu tot cu un suport real și viu în fața ta. Dar mai realizezi și că începe un nou drum, în care trebuie și simți că vrei să fii mai puternică, pentru că numai tu poți face asta pentru tine.

Ești singura care deține cheia. Pentru că da, ai pentru cine și ce trăi mai departe, chit că o faci în memoria acelei persoane sau pentru cel drag, sau pur și simplu, pentru tine, respectându-ți propria rezistență interioară și propria existență. Generarea de lacrimi devine generare de emoții și descărcare. Ceilalți oameni dragi îți sunt aici, acum. Așteptarea dureroasă pentru tine este izbăvirea de durere pentru alții. Pentru persoana pierdută și pentru trecutul tău. Plângi, plângi, scoate tot afară. trântește, fă ce vrei, oricum nu te vede nimeni, dacă nu vrei. Alegi astfel, să fii tot TU, nu mai ușoară, ci mai împăcată cu tine și cu noul viitor.

Lasă-i pe ceilalți dragi aproape. În felul lor, așa cum știu ei. Nu este apropiere goală. Este esența faptului că sunt acolo, cu și pentru tine. Fără “dacă aș putea da timpul înapoi/poate dacă eram așa/acționam așa “, căci intri în lanțul slăbiciunilor. Ai făcut tot ce puteai, din toata ființa ta, nu ai de ce să te mai învinovățești. Culpabilizarea nu scoate la lumină emoția vindicativă a durerii, o accentuează. Poți fi tot TU în continuare, în alt mod. Nu ești experiment social, ești un om! Privește, o clipă, în jur. Mulți dintre ceilalți apropiați sunt prea aproape ca să-i vezi.

Numai tu, numai voi știți propriul răspuns, propria cale. Curaj, din toată inima. Liniștea vine în timp, sper eu.

Oana Nicolița