Perioada reducerilor

Anul 2011 a început în forță cu reduceri avantajoase, care ar face pe oricine să-ți cheltuie și ultimul bănuț. Mă uitam aseară la tv, chit că e criză și ne aflăm într-o situație economică instabilă, magazinele sunt pline de cumpărători. Or fi reduceri de iarnă, dar sunt și ocazii de plimbare a minții prin noile dorințe.

Mămici care doresc lucrușoare pentru copii, femei care au nevoie de schimbări de look, atitudine dar și de garderobă nouă, implicit atitudine nouă pe tocuri noi, bărbați, oameni de toate vârstele… semn că speranța în a crede în propria persoană și a primi fiecare zi așa cum e ea, nu s-a pierdut printre pariurile crizei.

Mă bucur și eu de reduceri și nu mi-e jenă să achiziționez de la reduceri. Însă îmi doresc pt 2011 să nu-mi mai reduc așteptările raportate la criză.

Singurele care nu se află la reduceri sunt sentimentele, relațiile, conflictele, bucuriile, așteptările pentru noul ani și viețile noastre. Căci, luându-ți un lucrușor nou, implicit îți schimbi starea emoțională. Bucuria devine și simțire.

Dacă s-ar aplica reducerile și la propriile intuiții sau la așteptările noastre, probabil nu le-am mai raporta la ceilalți, ci la ceea ce am devenit. Căci suntem consumatori, dar trebuie să fim și producători ai bunelor noastre intenții. Nu să ne schimbăm, ci să ne raportăm și noi la propriile așteptări. La felul în care sunte,m priviți de ceilalți, la felul cum primim fiecare zi și cum o apreciem sau nu.

Cumpărături plăcute!

Oana Nicolița

Lacrimile femeilor

Am citit recent în presă cum că studiile unor cercetători au revelat faptul că lacrimile unei femei scade libidoul bărbatului ei. Că lacrimile femeii taie pofta de sex a bărbatului și bagă relația în ceață. Nu știu dacă e universal valabil, dar din experiența proprie, vă asigur că un bărbat se satură rapid de lacrimile unei femei. Că lacrimile exasperează și cel mai puternic bărbat. Nu le place să fie vulnerabili în fața unei femei care plânge și știu că nu pot opune rezistență, iar asta-i omoară pe dinăuntru. Căci ce bărbat își dorește să fie ala de vulnerabil în fața unei arme sufletești? Tot așa cum orice femeie își dorește să fie mai puțin vulnerabilă în fața bărbaților, în viață, la serviciu, în relație și în societate.

Lacrimile femeilor taie pofta de sex? Exasperează bărbații? Te folosești de ele dinadins sau așa ești tu? Ia să facem un exercițiu de sinceritate.

Sunt o plângăcioasă în viața, nu în fața altora dar, uneori, în fața soțului meu, și soțul meu este cel mai răbdător din lume. Vă garantez că lacrimile taie cheful de party pe seara respectivă (deși nu chiar întotdeauna, sic!). Lacrimile unei femei aduc la disperare bărbații. Lacrimile îi fac să se simtă vinovați, chiar dacă, poate, nu întotdeauna femeile plâng din cauza lor. Că viața, serviciul și alte căcățișuri zilnice care se adună la un moment dat îți pot oferi varii motive. Pot fi și alte cauze, în afara bărbaților.

Lacrimile femeilor îi fac pe bărbați să se simtă vinovați și față de ei înșiși. Se consideră șantajați emoțional (și realmente vorbind, de multe ori așa și este). Dar aceleași lacrimi pot salva multe suflete, căci descarcă, ușurează, scad tensiunea. La fel de mult, pot ucide în fașă relații nou-născute și pot marca lumea vizuală a unui bărbat.

Au o grămadă de dezavantaje pentru bărbatul care le vede, le suportă și le acceptă/nu le suportă și pleacă. Au o grămadă de avantaje pentru femeile care le utilizează dinadins, sau pentru femeile care sunt, pur și simplu, plângăcioase și prea sensibile. Dar dezavantajul e că degradează femeia ca și imagine în fața unui bărbat. E bine când ea realizează asta. E nasol când o doare în cot. E și mai nasol pentru el, care trebuie să vadă des așa ceva. Cum ar fi să vedem noi des bărbații noștri plângând?!

Lumea e mai ușoară uneori, plângând, pentru o femeie, când se descarcă. Lumea e, însă, și crudă cu o femeie care plânge în fața unui bărbat. Căci se duce naibii feminitatea, scorpia, puterea din ea, sex-appeal-ul și câte și mai câte. Ideea de sclavie docilă din partea unui bărbat nu se pupă deloc cu ideea de potop al lui Noe din partea unei femei. Indiferent de cauză, am ajuns șla concluzia că o femeie trebuie să plângă cât mai puțin în fața bărbaților, chit că e tatăl, soțul, iubitul, colegul și ce o mai fi.

Nu știu de ce plâng femeile mult, în general. nu toate sunt așa. Nu prea cunosc multe femei plângăcioase (culmea!), am foarte multe femei puternice în jur. Eu sunt mai plângăcioasă și sensibilă, alteori a dracului. Lacrimile sunt, în cazul meu, descărcare emoțională. Eu sunt sensibilă raportat la destule în viață. În cazul altora, lacrimile sunt o isterie furibundă care transmite efecte adverse iredutabile pentru relația respectivă.

Lacrimile femeilor, constat lucid, sunt opționale. Provoacă reacții neobișnuite și agită reacțiile deja existente. Dăunează și ușurează.

Ambivalența lor nu te poate face, însă, să-ți integrezi experiența de viață absolut întotdeauna într-un mod pozitiv raportat la imaginea de femeie… și niciodată, în fața unui bărbat.

Oana Nicolița

Rochiile maxi/lungi – Zac Posen

În acest an sunt în trend rochiile maxi, lungi, mai ales cele din materiale fluide, vaporoase, strălucitoare, fine. Îmi fac cu ochiul mai ales creațiile tipice lui Zac Posen, care își marjează romantismul prin linia romantică a creațiilor sale. Într-o rochie Zac Posen cred că aș uita și cine sunt. Rochia sirenă în viziunea lui Zac Posen e pretențioasă și nu se pliază pe orice tip de corp. Primește o nouă față, accentuată prin apele materialelor și fluiditatea alunecoasă.

Rochia lungă de tip grecesc devine cu atât mai șarmantă, cu cât tu ca purtătoare, ai la bord atitudinea de –buricul pământului- bazată pe naivitatea clipei. Dacă îți permiți să te afișezi nonșalant la ocazii cu un astfel de tip de rochie, atunci fii sigură că ai la tine și sex-appeal-ul de rebelă în vremuri schimbătoare.

Nu ești Agyness Deyn, dar în mod clar adori culoarea neagră și eleganța unei croieli glamour. Instinctul nu te dă cu capul de toții pereții tupeului clipei, ci îți servește candoarea privirilor pe tavă. Numele tău, femeie, este seducția privirilor și conversațiilor voluminoase. Nu te ascunzi după gura lumii, știi ce vrei în rochia ta.

Nu ești o erudită în a masca timpul, dar știi să-ți câștigi admirația provocării. Nonșalanța unei rochii vaporoase și plină de volane nu-ți ascunde numai aripioarele, ci și regretul timpurilor trecute. Vrei să fii o alta preț de o seară, caută-ți o rochie pe măsură.

Dragostea-i pericol și exaltare. Cu dragostea, ca și cu focul, nu te joci, că te arzi. La fel ca atunci când porți o rochie glamour aurie, nu poți pretinde că ești o zeiță, însă te poți erija în diva partenerului tău. Nu te poți pretinde o novice într-o astfel de rochie, ești deja la femme fatale. A fi divă în ochii celei mai apropiate persoane înseamnă dragostea față de nou sub o mască veche, cu un sens care ascunde marile taine. Adevărul privirii contează, nu?

Marile speranțe înseamnă provocarea clipei. Că te duci vara la o nuntă, la balul de absolvire, la ce ocazie vrei tu, în rochie stil boho accesorizată, cu bronzul aferent pielii tale, nu ai cum să-ți ratezi seara. Lasă acasă văicăreala și nesiguranța de sine și mergi mai departe.

Nu ne permitem, majoritatea dintre noi, rochii reale Zac Posen. Dar ne permitem, cred, să cumpărăm, măcar o dată, materiale dintre cele mai bune și să căutăm o croitorie, ceva, unde să creem o rochie a visurilor noastre după modelul uneia dintre cele de mai sus. Numai să vrem.

Oana Nicolița

Lenea în kilometri

Gândim cu mașina sau cu picioarele? Lipsa chefului apare ca urmare a deficitului de serotonină din creier, sau/și ca urmare a modului zilnic/propriu de a ne trăi viața?

Câte dintre noi, fetelor, mai alegem astăzi, să ne folosim ocaziile/treburile pentru plimbări și un pic de mișcare? Vă spun eu, mai mult cele care nu au mașină. Căci ne folosim de scuza –nu am timp- și de – sunt prea ocupată/aglomerată- ca să utilizăm mașina pentru majoritatea drumurilor. Mișcarea a devenit, instinctual vorbind, mai obositoare decât munca în sine (sau așa ni se pare). Ei, și dacă mergeți de 2 ori pe săptămână la sală, gata, ați rezolvat problema. Nu, nu-i așa!

Nu vorbim de diferențe între orașe mari și orașe mici. Vorbim de rutina zilnică.

Tonusul emoțional resimte. Picioarele resimt. Fizicul resimte. Se cronicizează starea nasoală, se duce naibii obligația de a avea grijă de tine. Motivația feminină, resimte și mai acut. Lenea în kilometri a devenit apanajul greutății suplimentare de care ne plângem. Ne provocăm singure comoditatea. Căci, nu-i așa?, deși uneori mai și păpăm ce trebuie, considerăm că e de ajuns. Bine, unele merg la sală, altele nu. Dar nu e vorba de cum învingi lenea, ci de cum îți adaptezi corpul la situații. O să ajungem (dacă ajungem acolo) la 60 ani să ne dorim plimbări cu nemiluita și dans și toate cele. știți și voi, cu baston sau șontâc-țontâc, nu prea cred că reușim.

A mia oară constat că nu apreciem deloc ce avem. Mașina e indispensabilă astăzi, dar poate fi pusă pe locul 2. Timp e pentru toate și toți, dar nu ni-l facem noi. Nu are rost să utilizăm reacțiile normale de autoapărare (lenea asta e, de cele mai multe ori!), dacă nu contează deloc. Dar, dacă ne văităm, atunci înseamnă că are un rost al naibii de mare. Căci vorbim de comoditate și lene zilnică, nu așa, una mică acolo, să ne tragem sufletul! Ne e lene să mergem după o prăjitură, la un suc, la un film etc, prea obosite, stând după serviciu și familie. Atât de obosite, că ajungem mândre de o lene statuară în ipocrizia ei. Mă mir că nu ne e lene să trăim! Căci, atunci cum să te bucuri de viață?!

Eu -gândesc- în general, cu picioarele, dar în ultimii ani am început să -gândesc- cu mașina. Și am ajuns la semne de întrebare, drept urmare, remediez pe cât pot, acest aspect. Mama mea -gândește- kilometri întregi cu picioarele, de ani de zile. Nu cred să meargă cineva vreodată pe jos, atât cât merge ea. Zilnic, fie ploaie, soare, viscol, ghețuș și ce mai vreți voi. Și vine acasă cu o bunădispoziție ce nu am văzut (și să știți că nu are o viață ușoară, dar asta-i altă poveste). Mă ofer deseori să o iau cu mașina. Neeh, vrea plimbare. Pe bune acum, eu sunt o câtai baba la 28 ani, și mama la 50 și ceva e mai tânără ca mine.

Nu scrie nicăieri că planificarea și spontaneitatea țin de rațiune. Nu ne învățăm nici în cei 7 ani de acasă, cum putem aprecia efortul fizic pozitiv, o simplă plimbare, cu sau fără cumpărături, fără scuze false. De la și până la serviciu, sau mai știu eu unde. Ce lăsăm moștenire de familie? Viața de zi cu zi în ritm de observație a măruntelor chestii cotidiene, dar pline de viață, ori vâj-vâjul unui drum cu mașina și gata, problema-i rezolvată… dar satisfacția/senzația corporală și emoțională, ioc?!

Lenea în kilometri a devenit opusul naturaleții moderne. Sau chiar semnul acesteia. Nu vorbim de sindromul deficienței motivaționale, ci de lenea zilnică! Cum ar fi să mergem pe jos tocmai când nu avem chef s-o facem? Cum era cu ocaziile care apar când ne așteptăm mai puțin?!

Tu cu ce gândești mișcarea, cu picioarele sau cu mașina? Ca și exercițiu de sinceritate, dacă ai aproxima în mod real kilometrii lenei tale, cu siguranță mâine nu te-ai mai uita în oglindă.

Oana Nicolița

Pentru EA: Adidas Originals Teddy Bear Collection – Adidas

Toți am auzit de conceptul, produsele, jucăriile, brandul Teddy bear, nu numai copiii!

Cei de la Adidas au scos pentru primăvara 2o11 o ediție de teniși, super simpatici, pufoși și drăgălași ( Jeremy Scott’s line), în diverse culori, iar numele vorbește de la sine de cât de confortabili sunt.

Pot părea adidași de piți sau de copii, nu? Eu nu-i văd așa și sunt convinsă că mai gândesc o mulțime de alte femei ca mine. Ar prinde tare bine la cumpărărturi, când afară e frig, sau când -pur și simplu- când ți-e dor de adolescență. Cu siguranță, și la sala de fitness. Mamele sigur i-ar lua cadou pentru fiicele adolescente. Am 28 ani și tot m-aș bucura eu însămi de ei. Sunt haioși. Binedispun și asta ar fi totul!

Oana Nicolița

Dragoste sau sex?

Una fără alta sau amândouă complementare? Haideți, fetelor, să nu ne mai dăm după corcoduș. Facem și una, și alta. Indiferent de conjuncturi, ambele variante convin. Una nu e mai prejos decât cealaltă.

Sexul e când ai un chef nebun și sari gardul direct. Uneori, asta poate aduce o mie de surle și trâmbițe, alteori lasă urme, dar din alea plăcute. Să nu crezi că dacă azi îl ai, mâine îți pică din cer. Mai trebuie să depui și tu efort, ca femeie, că nu ești stâlp. De sex poți profita din plin. De sex nu are nevoie toată lumea. De sex, la propriu, sunt dependente doar persoanele nimfomane.

Dragostea e când ai chef de romantisme, preludiu și bibilit. Când simți că întreaga lume e a ta, fără dubii și fără ziua de mâine. De dragoste nu poți profita. De dragoste are nevoie toată lumea. De dragoste toți suntem dependenți.

Eu am chef uneori de una, alteori de alta. Nu trebuie să se plictisească soțul, nu? :-) Dragostea există pentru că putem, pentru că de aia avem sentimente.

Cu prietenele vorbim și de una, și de alta. Dar numai una e cea care aduce fluturii, în schimb cealaltă e cea care îți binedispune tonusul emoțional.

Cu fiecare clipă care trece, ajung la concluzia că sunt femei cărora le place mai mult dragostea și femei cărora le place mai mult sexul. Eu sunt la mijloc, îmi plac amândouă în egală măsură. Orice fleac cotidian nu mai este important, devine chiar un gunoi numai bun de reciclat, căci în urmă rămâne senzația de bine.

Ajung la întrebarea (curioasă, de altfel, dacă stai să analizezi avantajele și dezavantajele), ce îți dorești tu în viață, mai mult, ca femeie, sexul sau dragostea?

Datele realității par să contrazică asumarea alegerii. Dacă ar fi să alegi, pe care o alegi? De ce?

Oana Nicolița

Cearcănele – micii drăcușori zilnici

Una din marile cauze ale cearcănelor este oboseala. Sunt convinsă pe propria piele. Și, cum eu nu renunț ușor în fața eșecului, voi continua să lupt cu propriile cearcăne în orice fel știu sau voi învăța. Măcar îmi fac timp s-o fac.

Mai toate femeile sunt obosite excesiv, datorită acumulării multitudinii de roluri în viața lor și, implicit, de sarcini multiple. Pe lângă oboseală, alte cauze ar putea fi și fumatul excesiv, neglijența în a purta ochelari atunci când este necesar, anumite probleme de sănătate, retenția de apă și câte și mai câte. Dar, în principiu, am observat că oboseala este unul din factorii principali, dacă nu marele factor. La mine și la mulți din apropiați, cam așa este. Literatura de specialitate ne spune că micile umbre inestetice de sub ochi apar pentru că țesutul de sub pleoapă, numit lax, acumulează apă, ceea ce duce la umflarea ochiului sau lăsarea lui.

Viața e plină. Complexă. Nu mai avem timp de noi. Nici chef să ne facem timp. Repetăm ce vedem la alții sau facem ce ne taie capul. Suntem dezamăgiți când nu ne iese ceva, mai ales nouă, femeilor, dar nu realizăm propriile comportamente repetitive, nu dorim schimbarea. Important este să vrem schimbarea la timp, să facem ceva cât de mic și infim pentru noi. Ne uităm la televizor ore întregi, la calculator lucrăm și mai mult, citim la lumina slabă, nu dormim cât este nevoie etc. Măcar să suplimentăm aspectele negative cu mai multe pozitive. Lipsa de odihnă suprasolicită mușchii ochiului și chiar ajunge în timp, să slăbească vederea. De ce să nu ne folosim de tehnologii și de tot ceea ce ne oferă societatea astăzi pentru a ne ajuta? Cu alte cuvinte, eu încerc să-mi flexibilizez propria realitate. Pe scurt, să-mi fac eu viața mai frumoasă, implicit corpul.

Legat de cearcăne, sunt și destule mituri. Cearcănele nu sunt neapărat efectul unei suferințe de rinichi sau de ficat, ele pot apărea și ca urmare a unei suferințe temporale netratate în timp. Abia atunci sunt un semn de alarmă. De asemenea, nu înseamnă că persoanele care se nasc cu tendințe de cearcăne suferă de ceva cronic. Pur și simplu, au pielea pigmentată în jurul ochilor, cu aspect de cearcăne, fiind o moștenire genetică, nu musai semnul unei boli. Mai e o chestie, cearcănele apar mai des la persoanele cu tenul gras, dar și la cele cu tenul închis la culoare. Eu sunt mai creolă și, cum obosesc excesiv, se vede a doua zi pe mine, clar, la ochi. Utilizez anticearcăn aproape zilnic, sunt dependentă de el. Altora le recomand aplicarea unor creme adecvate (anticearcăne sau crème creme hrănitoare cu ingrediente naturale precum uleiul de avocado, susan, vitamina K și vitamina E) în fiecare seară sau, dacă se machiază, corectorul anticearcăn.

Știam și că cearcănele pot avea drept cauză proasta circulație a sângelui. Eu nu am probleme cu circulația sângelui, ci cu oboseala, mă agit al naibii de mult. Poate și fărăr rost, uneori. Când e vorba de proasta circulație a sângelui, literatura de specialitate ne spune că aceste cearcăne tind să fie umflate. Și pot fi și de la retenția de apă combinată cu acea proastă circulație, iar cel mai nasol este că cearcănele umflate care nu se reduc în timp, căci sunt ereditare (pentru a ști ce cearcăne ai, apasă-ți cu degetul pielea. Dacă pielea se deschide la culoare pentru câteva momente, cauza este o circulație proastă a sângelui. Dacă nu se deschide la culoare, cauza este hiperpigmentarea, cică. Atenție, nu loviți în mesager, nu pot garanta că tot ceea ce am citit e sută în mie relevant).

Nu sunt specialistă în cosmetică, dar am ani de zile de când mă știu cu cearcăne și am încercat multe. Mă termină de nervi uneori, când mi le văd pe față. Aș vrea să mă vadă și pe mine soțul în weekend cu o față odihnită, nu cu ditai contururile întunecate, de zici că vin direct de la Halloween Party. Cel mai mult mi-a plăcut gama Clinique sau/și produsele naturiste (o mască pe bază de cartof sau castravete, sau compresele cu apă minerală (după ce au fost băgate în prealabil la congelator (timp de jumătate de oră), sau cele cu mușețel, care are un efect calmant) ). Desigur că nu avem timp întotdeauna de tratamente, măști, mereu suntem pe fugă și, probabil cea mai la îndemână soluție rămâne corectorul anticearcăn la machiaj.

Eu beau multă apă zilnic, așa sunt de ani de zile (doctorii și cosmeticienii recomandă să bem apă măcar 10 pahare pe zi). Consum alimente bogate în vitamine și fier. Beau în jur de 2 litri, uneori 3, iar vara până la 4 litri pe zi. Citind recent despre cearcăne, aflu că și apa te ajută. La mine nu merge însă întotdeauna, nu știu la altele.

Ah, să nu uit de ochelarii de soare, nu sunt neapărat un accesoriu must-have, cât un accesoriu necesar, împotriva UV. Lumina puternică obosește și irită, asta o știam deja cu toții. Dar nu știam că UV accentuează cearcănele. Deunăzi aud și de următorul remediu : smochine proaspete tăiate în jumătate și așezate pe cearcăne pentru 15-30 de minute, apoi te clătești cu apă caldă. Am să încerc când voi găsi smochine proaspete.

Mereu am crezut că viața unui bărbat este mai simplă decât a unei femei!

Oana Nicolița

Tendințe generale în fashion 2011 (II)

- Trenciul: Chloe, Balmain, Burberry, Miu Miu, Prada, Lanvin

- Costumul deux piece: Chanel, Armani, Versace

- Salopetele (elegante sau din denim)

- Poșetele plic futuriste sau tendințe minimaliste,de tip First lady, Bottega Veneta, Marc Jacobs, D&G, Chanel

- Accesoriile metalice, accesoriile cu inserții de blăniță, piele, pene, cristale Sw (centrui late metalice, curelușe fine, alte accesorii corporale): Balenciaga, Dior, Marc Jacobs, Chanel, Prada, Hermes, Alberta feretti, D& G, ochelarii rotunzi sau stil cateyes

- Imprimeurile (animal print, carouri, geometrice) : Marc Jacobs, Dries van Noten, J.P. Gaultier, D&G, Viktor & Rolf

- Jacheta military, în toate nuanțele de kaki și/sau stilul militar futurist: Alexander Wang, Rag & Bone, Altuzarra

- Fustele mini sau fustele anii 60 cu talie înaltă: Marc Jacobs, Suno, Band Of Outsiders

- Stilul boho și/sau juxtapuneri de materiale(motive etnice, tribale) : Miu Miu, Lanvin, Anna Sui

- Stilul androgin (bărbătesc): Galliano, Jason Wu, Marc jacobs

- Portocaliu/orange rules! : Carlos Miele, Chris Benz

- Pantofii stiletto, mocasinii, cizmele până la jumătatea gambei, platformele, kitten heels

- Înspre toamnă : stilul avangardist, cu nuanța olive (măslină verde) și accente de bronz sau roz pal, urban romance (albastru sau bleu), extravaganța în accesorii futuriste

Oana Nicolița

Tendințe generale 2011 în fashion (I)

Ce se poartă în 2011 reprezintă o ușurare pentru unele dintre noi și un chin pentru altele, căci nu toate piesele vestimentare și accesoriile sunt ușor de combinat și nici nu se pot potrivi multora dintre noi. Totul e să știi să-ți iei exact ceea ce te face să te simți bine (din piesele must-have pe 2011), să fii tu însăți, să nu te încorseteze sau să te enerveze și, bineînțeles, să ai grijă să nu dai în panta kitsch-ului. Nu trebuie să fii fashion-victim musai, ca să reușești să fii în tendințe:

  • - Pantalonii skinny cu talie înaltă, gen Nicole Miller, Balmain, Isabel Marant, Gucci, Felder, D&G

  • - Roz, roz, roz, în toate nuanțele!!! – Nanette Lepore, Dior, Pink Tartan (Alek Wek e totală în costumațiile roz aprins/albastru electric!)

  • - Vestimentația monocromă (uni, de ex all black, sau all red), tricotaje mari, catifea, palton brocart – Balmain, Armani, Gucci, Balenciaga

  • - Costumul deux-piece : Chanel, D&G, Gucci

  • - Rochiile maxi (lungi, lungi), fluide, feminine, transparente, din voal, mătase, pânză sau chiffon, în stil Roberto Cavalli, Galliano, Chanel, Valentino

  • - Blugii de tip boyfriend sau evazați, pe tonuri de gri ori culori neon (albastru electric, mov electric, galben electric, culori vii, tari adică), în stil Chloe, Misoni, J.P.Gaultier, Balmain

Oana Nicolița