De ce se ceartă femeile?

- Pentru că sunt femei şi nu pot să tacă (eu pot, cu orele, dar asta până EXPLODEZ), în primul rând şi, înainte să apuc să mă feresc de atacul feministelor, explic : o femeie niciodată nu va lăsa lucrurile nelămurite, nedespicate în 4, spre bucuria mea de femeie şi spre disperarea altora, inclusiv a bărbaţilor, prietenelor, şefilor;

- Din cauza oricărui căcăţiş, fleac, că TREBUIE;

- Spiritul continuu, crud-acut, de competiţie, veşnic în competiţie, că deh, nu ai cum ! Mai ales dacă intră şi ceva blocaje emoţionale pe parcurs, până la a limita debitul logicii şi a maximiza debitul verbal al celei în cauză. Şi când te gândeşti că frustrarea devine arma prostului, îţi dai seama că furia unei femei este de-a dreptul năucitoare, dacă nu tăvălitoare pe furcile caudine. Pentru că responsabilizarea nu mai ţine de ceea ce eşti, ci de ceea ce s-a întâmplat, în acest caz. Pentru că a-ţi asuma (sau nu) rutina zilnică nu devine un moft al realităţii şi constrângerilor multiplelor roluri de care ne achităm zilnic. Asta înseamnă că mai şi obosim;

- Pentru că pot fi sublime şi fericite, fericindu-i şi pe alţii din jur. Pentru că atunci li se pune ditamai nodul gordian în gâtul inimii. Pentru că pot fi nesimţite, jalnice sau nemaipomenite, de succes, deci ambivalente (şi tot ce mai poate fi o femeie), căci AU VOIE sau li se permite (sau nu !?). Complexe şi, totuşi, atât de simple!

- Implicarea emoţională, datorată sau nu sferei emoţionale cu care suntem înzestrate prin mama-natură. De aici, ajungem la descifrări faciale şi alte despicări ale unui fir nu în 14 ci direct în 16, spre a căuta sensibil-zbuciumat suportul emoţional în lacrima noastră sau a altuia şi în încrederea noastră ca femei. Pentru că lucrurile, de multe ori, nu vor mai fi la fel şi asta ne omoară (pe mine mă tăvăleşte, harcea-parcea în nisipul minţii !!), mai ales dacă a fi călare pe situaţie înseamnă să fii călare şi pe emoţiile altuia. Başca, să-ţi mai leşini sufletul în paharul şi viaţa lui/ei sau oricui, ţinând cont de amintiri şi refulare, de succese şi bucurii. Ca bonus, primeşti liniştea personală pe tavă sau direct smucită de-a dreptul !

- Pentru că femeile nu sunt bărbaţi şi, ca atare, nu pot fi ÎNTOTDEAUNA ca bărbaţii (-aviz bărbatelor -!), femeia trebuie să se ofuşte, să se zbată, să trepideze, să simtă, să adulmece, să apuce, să fiarbă, să urle (în cazul meu, să trântească ceva sau să întoarcă spatele şi să plece direct, spre disperarea interlocutorului), să demonstreze că are dreptate, să comenteze inclusiv de ce îi pare rău, să plângă până la disperare (Doamne ce mă recunosc aici, bărbate-meu e un sfânt că-mi suportă crizele interminabile de plâns !!), să fie isterică, să-i placă dramele, să stârnească atracţia inocenţei mascată prin seducţie subtilă. Nu intră toate în aceeaşi oală, să ne înţelegem! Pentru că noul ne va mări din start viteza de reacţie a adaptării la schimbare, indiferent dacă dorim sau nu;

- Banii, banii, banii şi shoppingul, viaţa şi sensibilitatea veşnică, -vaaaaai ce grasă/slabă sunt-, -vaaaaaai, ce îmi făcură- . Din cauză că spaima, frica poate însemna pentru o femeie sfârşitul lumii, marele motiv pentru care se teme şi de ea însăşi;

- Din cauza bărbaţilor. A unuia sau a mai multora. Motivul ăsta trebuia să fie primul la acest post, căci bărbaţii sunt căile fericirii noastre şi nervii noştri, bucuria şi durerea noastră, cu sau fără copii, (aoooleuuuuu, dacă ar fi să contabilizez în lacrimi şi clipe de suferinţă în trecut, eram bogată şi eu, demult), sensul vieţii dar şi infernul nostru. Femeia întotdeauna (nu ştiu altele cum sunt, dar ştiu perfect cum sunt eu !!) îşi va localiza centrul vieţii pe dragostea şi trăirile ei, nelimitându-se în spaţiul personal al tiparelor zilnice , dar nici profesionale (situaţii, conjuncturi etc);

- Pentru că o femeie niciodată nu va dormi liniştită noaptea din cauza grijilor permanente, dacă va şti ce gândesc alţii despre ea, cum gândesc, de ce gândesc, dacă nu va avea o şansă de reuşită în lămurire şi deconcertare emoţională, dacă nu va reuşi în ce şi-a propus (ce să mai, eu sunt expertă în a mă stresa permanent din absolut orice cauză, spre ruşinea orgoliului meu de femeie luptătoare care ştie ce vrea de la viaţă). Femeia mereu îşi va demotiva vârsta în rezumarea experienţelor trecute şi a grijilor, îşi va construi o cale de a identifica VEŞNIC eşecurile şi de a contabiliza reuşitele. Va explora permanent înăuntrul ei şi al celor din jur, trăgând conştiinţa de urechi şi când trebuie, şi când nu trebuie;

- Pentru că o femeie, indiferent ce ar fi, se vrea mereu (şi, în majoritatea cazurilor, reuşeşte) luptătoare, amazoană, responsabilă în feminitatea ei, încrezătoare în propria-i intuiţie. Chit că dă crunt cu capul de cele mai tâmpite situaţii/vorbe, că dă cu bâta în baltă la portofelul ei sau al altora. Chit că-şi asumă statutul şi devine o bărbată prin definiţia încrederii în propria-i putere. Multitudinea de experienţe ale vieţii va trasa unei femei un lanţ al slăbiciunilor care, pe unele, le va motiva în timp ce, pe altele, le va destabiliza. Permanent sau nu, acest lucru îl va stabili soarta/întâmplarea sau timpul.

- femeia trage mereu de urechi neuronii bărbatului, pentru a-i înşira la propriul gât ca pe nişte mărgeluţe;

- Pentru că mereu va manageria propriul timp şi pe al altora

……. şi e temelia bărbatului !!! :-) :-) :-)

Oana Nicoliţa

2 thoughts on “De ce se ceartă femeile?”

  1. Teama e pricina. Teama de a nu fi iubita, teama de a nu fi suficienta, teama de a nu fi ranita, teama de esec si muuulte alte temeri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>