Din acryl (mai exact, porțelan sau rășină) sau din gel. Din mătase, pânză de in, din fibre. Airbrush nails. Solar nails. Adorate de mirese și de majoritatea femeilor din lume, urâte de cele care s-au săturat deja de ele. Au un matre defect: te saturi pe moment de ele, după ce le porți cu obstinație luni întregi și ajungi să nu le mai suporți. Le dai jos (bineînțeles, la specialiste, nu de capul tău acasă, căci nu acasă ți le pui, nu?) și, după câteva luni, le dorești iarăși. Acum, probabil depinde de la caz la caz, dar eu așa simt. Unghiile false nu îți permit să fii întotdeauna tu, alteori scot în evidență chiar exact ceea ce ești. Teama de a fi respinsă de alții este o rațiune subtilă dorinței de a arăta mereu, mai bine, indiferent de zona coprului feminin aleasă. Nu poți avea succes dacă nu te ocupi de tine la fel cum e inevitabil să nu mănânci ca să trăiești.
Acrylul este un material dur și lipsit de flexibilitate, care este recomandat in special persoanelor cu o baza mica a unghiei naturale sau care sunt obișnuite să își roadă unghiile din varii motive. Are miros puternic și înțepător, (mie se screm creierii când îl simt dar altora le place), se întărește la aer și se îndepărtează prin topire cu o soluție specială ( IBD- Artificial Nail remover). A trecut de la pudra de porțelan folosită inclusiv în stomatologie la ceva mai stilizat și adaptat vremurilor actuale. Realitatea este că din ce în ce mai multe persoane preferă acrylul. Induce senzația de putere a mâinilor, de aspect catifelta și evidențiază o imagine care nu analizează neapărat interiorul unei persoane, cât dorința aparențelor. Alteori, se rezumă la povara dependenței frumuseții conținătoare de securitate emoțională.
Gelul se recomandă persoanelor care doresc un look natural, nu persoanelor care au baza unghiei foarte mica și își rod unghiile. Este flexibil, nu are miros și se întărește prin expunere la lampa UV. Trebuie să ai răbdare cu el, nu e ca atunci când descoperi ceva cu ochii unui copil ci ca atunci când știi ce primești, dar vrei să vezi dacă se pliază așteptărilor tale. E puțin cam inconfortabil sau dureros când vrei să scapi de el, căci se îndepărtează prin pilire. Dar câte nu ai suportat tu, ca femeie, la viața ta!? Așa că, ce contează o mică suferință în plus, mai ales dacă e cu scopul energizării de sine.
Cele din bucăți de mătase, lână sau fibre sunt supuse unui anumit proces tehnologic și tratate cu un anumit adeziv, până se ajunge la unghia falsă. Sunt mult mai flexibile decât alte produse de același gen, dar nu sunt potrivite pentru cele care au o viață agitată și sunt mereu băgate la priză, deoarece delicatețea lor îți frânge buna dispoziție exact când te aștepți mai puțin. Se rup foarte ușor și nu au un aspect transparent, aceasta fiind un o bilă neagră în alegerea lor: este vizibil faptul că sunt artificiale. Se utilizează rar, mai nou aud că în spectacole artistice sau de fashion. Ascund anumite alegeri și revendică o inocențăp demult pierdută dar, așa cum anii marchează vârsta, ele marchează clipa.
Acrylul și gelul sunt destul de costisitoare, mai ales pe perioadă îndelungată. uneori merită, alteori nu, depinde de considerentele tale.
Unghiile airbrush sunt unghiile de plastic colorate în fel și fel de modele, pictate, accesorizate, gata făcute după o formă universal valabilă, ți le poți lipi simplu, acasă și nu necesită statul cu orele la cosmetică. Cumperi un set din ce model și culoare vrei, și ți le aplici acasă. Scapi de ele când vrei. Sunt manufacturate după scale și forme diferite, dar au totuși mărimi universal valabile. Altele, mai evoluate, se aplică la salon. Pot fi unghii de purtat toată ziua, sau pot fi, dacă ești nonconformistă, din acelea de îți iau ochii. Le întâlnești zi de zi sau chiar în spectacole, fashion-show-uri, pe stradă, în teatru, cluburi, etc. E o soluție economică și dacă ți le aplici frumos și ca la carte, ieși clar în evidență. Nu sunt de calitate, se rup ușor (plastic), dar ce contează uneori, când te grăbești sau ai ratat o programare!? Când eram liceeană, mi le lipeam cu superglue și nu aveam treabă o săptămână.Nu le-am mai utilizat de ani de zile, acum acrylul rules. Se topesc sau deteriorează dacă dai cu acetonă/dizolvant pe ele. Le găsești la orice magazin cu accesorii sau chinezării.
Solar nails sunt unghiile cu aspect deja french, dintr-un acryl mai deosebit. Matrița peste care se aplică acrylul uzual. Așa sunt ele fabricate. Nu se mai chinuie manichiurista să-ți facă french manicure, ele au deja acel spațiu alb necesar. Sunt mult mai durabile decât orice alte unghii din acryl și nici nu s eîngălbenesc la expunerea prelungită la soare, așa cum au tendința unghiile din acryl general. Sunt mai scumpe, desigur, dar mai avantajoase. Au, de asemenea, un aspect transparent mult mai strălucitor decât cele uzuale din acryl. Altă diferența între unghiile solar nails și cele din acryl este că unghia din acryl este aplicată ca o extensie a unghiei naturale, în timp ce unghia solar nail este aplicată direct pe patul unghial. Pot fi și o idee mai rozalii ca și nuanță.
În funcție de gustul fiecăreia (eu, de fel, sunt mai excentrică sau mai clasică, depinde de starea mea), unghiile pot fi colorate și accesorizate cu flori cauciucate, sclipici pulbere, cristale Swarowsky, simple pietricele nail art, scoici pisate și colorate, abțibilduri nail art (nail art sticks), cioburi colorate pisate, accesorii metalice, vopsele acrilice, mărgeluțe nail art, fimo nail art, flitter nail art (sclipici sub formă de aplicație rotundă, mică și plată), flori uscate și pisate, și câte și mai cîte. Domeniul esteticii unghiilor evoluează într-un an cât alte domenii în 10. Eu încă citesc noutăți și mă mir ca vițelul la poarta nouă.
Singura rațiune în alegerea unghiilor false este frumusețea / estetica. Orice ai zice!! Mai ales dacă ai unghii corozive, care se exfoliază (lipsă de calciu sau orice altceva) sau ai doar o formă nasoală a unghiilor, și lista poate continua. Alegerea acestei alternative, părerea mea, nu protejeaza unghia facând-o mai puternică dar te poate face, inconștient, să fii maia tentă, să nu ți le mai rozi, să ai unghii lungi fără efort, să te simți mai bine arătând mai bine ș.a.m.d. Mare atenție, contează enorm la ce specialistă alegi să mergi și ce tehnică utilizează ea. Căci, una e să ai automatism, alta e să ai dăruire, cum spuneam în alte postări.
Ești adepta unghiilor false? Sau te preferi așa cum ești? Eu am credința că nu te ascunzi după cine ai vrea să fii cu unghiile false, ci după ceea ce cauți tu, în sentimentele tale. Dacă ai unghii dotate de la mama natură, nu ai nevoie de cele false. Eu, din păcate, nu le am dotate de la mama natură și sunt nevoită să apelez la ele căci da, dau o stare de bine adeseori necesară imaginii exterioare!!! Dacă poți, de ce nu?!
Oana Nicolița










Foarte frumos si foarte adevarat ceea ce ai scris.
Eu din fericire am unghii mari, forma frumoasa, nu se exfoliaza si se rup cam de 3-4 ori pe an
)) (asta de obicei se intampla inainte de un eveniment gen: nunta, revelion
…asa ca ma astept ca luna aceasta sa-mi rup ceva unghie ca nu mi s-au mai rupt din iunie 
Unghiile mele au forma celor cu flori rosii de mai sus, mie imi plac foarte mult.
Cu siguranta daca nu as fi avut aceste unghii as fi optat si eu pentru unghii false, nu stiu de care pentru ca nu am incercat nimic deocamdata, si nu stiu ce mi s-ar potrivi.
Carlita, dar prompta mai etsi, maica!
faci parte dintre norocoasele cu unghii puternice, durabile, care nu se exfoliaza usor. eu fac parte dintre anemicele cu carente de calciu si cu unghii care se rup la orice urgie sau atentat si, din pacate, uneori sunt nevoita sa apelez la arttificii externe
))) Toata ziua stau pe unghiile mele naturale cu tratamente, uleiuri de masline si alte cele…. acum mi s-a cam luat de unghiile false, mai ales ca am avut luni de zile si ma doare unghia si carnea de mor
) plus ca am avut si accidente dureroase in trecut, mi s-a rupt unghia falsa la un deget, cand m-am lovit de o usa, si mi-a luat si din unghia naturala, din carne…dureros si urat. m-am cam invatat minte dar sunt momente cand imi doresc iarasi unghii false. Ca ce-i frumos, si lui Dumnezeu ii place
))
Sunt la farmacie niste fiole cu vitamina A, poti sa-ti iei si sa le torni intr-un vas asa mai micut sa-ti tii unghile in ele, sa faci chestia asta cam de 2 ori pe saptamana…se intaresc f bine.
Oana, depinde la ce “specialista” si fost de spui ca te dureau unghiile rau. In orasul nostru nu sunt specialiste asa bune si plus ca iti mai ia si o gramada de bani, si daca trebuie sa mai faca si model sau sa iti prelungeasca unghia te taxeaza in plus. Eu sunt foarte multumita de unghiile mele “naturale”, de mult timp imi pun gel pe unghia naturala si sunt foarte multumita(bine si specialista la care ma duc lucreaza foarte bine) si nu costa asa mult precum la Tg-Jiu. Atunci cand nu am avut gel mi se rupeau in fiecare zi pt ca sunt foarte fragile si de aceea apelez la acest artificiu. Conteaza la cine te duci si cat de bine stie sa lucreze si cel mai important ce produse foloseste. Data viitoare cand te mai duci(daca te mai duci) sa te uiti cum lucreaza(cu pila electrica sau cea clasica, gelurile)…
Oana, dupa cum spuneam mai sus…a sosit ziua de dinainte de sarbatori in care mi-am rupt 2 unghii, traditia nu se putea termina aici fara sa nu-mi rup nici o unghie….oare de ce?
De 3 ani de zile mi se intampla acest lucru…oi fi blestemata? =))